Obligații - Plafoane privind plățile / încasarile în numerar -Legea 70/2015
Persoanele juridice pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii/limite:
- cu alte persoane juridice și PFA:
- încasări în numerar în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei / persoană; Excepția Cash & Carry (tip. Metro): 10.000 lei limita zilnică de încasare de la o persoană.
- plăţi în numerar în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei / persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei / zi (toate plațile cash dintr-o zi); Excepția Cash & Carry: 10.000 lei , dar cu încadrarea în plafonul zilnic
- plăţi în numerar reprezentând avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei / fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare;
- cu persoane fizice:
- Operațiunile (livrări de bunuri, servicii, dividende) sunt limitate la 10.000 lei pe zi către/de la o persoană.
- Interdicție absolută la împrumuturi: Legea interzice complet utilizarea numerarului pentru acordarea sau restituirea de împrumuturi între firme și persoane fizice; acestea se fac exclusiv prin bancă.
Alte aspecte importante:
Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei. Facturile mai mari de 5000 lei se achită astfel : max. 5000 lei în numerar și restul prin bancă.
Sumele aflate în casierie la sfârșitul zilei nu pot depăși 50.000 lei. Orice sumă care depășește acest prag trebuie depusă în conturile bancare în termen de două zile lucrătoare.
Salariile: Retragerea de numerar pentru salarii nu este plafonată, iar soldul de casierie poate fi depășit timp de 3 zile pentru plata acestora
Plafoanele/restricțiile nu se aplică în cazul livrărilor/prestărilor cu plata în rate, în condiţiile în care între persoanele vizate şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate și pentru următoarele operaţiuni: depunerea de numerar în conturi deschise la bănci, inclusiv în automatele de încasări în numerar, plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului.
Pentru depasirea plafoanelor de incasari/plati/casierie amenda este de 25% din suma care depaseste, dar nu mai putin de 500 lei.
Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice sunt limitate la un plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie, în cazul transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi.
