top of page
  • Writer's pictureMihaela Arsene

Inregistrarea obligatorie în Sistemul Garanție– Returnare (SGR)



Pana pe 28 februarie 2023, toate societăţile comerciale din România care au calitatea de producători, importatori sau comercianţi de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosinţă din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 0,1 l şi 3 litri, precum şi companiile din industria ospitalităţii (HORECA) ce comercializează aceste produse au obligaţia legală, conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021, să se înregistreze online, în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare, pe site-ul www.returosgr.ro.


Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligaţi să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ţinte fiind înregistrarea în sistem şi încheierea contractului cu RetuRO. Aceştia nu vor mai putea să-şi vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Conform comunicatului, este considerat producător sau importator în scopul SGR orice persoană juridică ce produce şi introduce pe piaţa din România produse SGR ori importă sau achiziţionează intracomunitar aceste produse şi le introduce pe piaţa românească. Comercianţii de băuturi, precum şi companiile care activează în domeniul ospitalităţii (HoReCa), vor fi responsabili să se asigure că băuturile pe care le vând pe piaţa românească provin de la un producător înregistrat în SGR şi vor percepe o garanţie de 0,50 lei la vânzarea fiecărei băuturi. De asemenea, comercianţii trebuie să organizeze puncte de returnare a ambalajelor de băuturi, în cadrul cărora să ofere serviciul de preluare a ambalajelor şi returnare a garanţiei către consumatori.


Neînregistrarea în baza de date operată de administratorul SGR atrage după sine o amendă între 20.000 şi 40.000 lei.

46 views0 comments
bottom of page